- COMUNICAT DE PRESĂ
Situațiile financiare ale BCE pentru exercițiul financiar 2025
26 februarie 2026
- BCE raportează o pierdere de 1,3 miliarde EUR (față de 7,9 miliarde EUR în 2024)
- Pierderea va fi compensată de profiturile viitoare
Situațiile financiare ale Băncii Centrale Europene (BCE) pentru anul 2025 indică o pierdere de 1 254 de milioane EUR, net inferioară celei de 7 944 de milioane EUR raportate în 2024, în principal pe seama unei reduceri semnificative a cheltuielilor nete privind dobânzile. Pierderea din 2025, similar pierderilor înregistrate în anii precedenți, va rămâne în bilanțul BCE pentru a fi compensată de profiturile viitoare. Ca urmare a pierderii, nu se vor efectua distribuiri de profit către băncile centrale naționale din zona euro pentru 2025.
Pierderile raportate începând cu anul 2022 survin după mulți ani în care s-au înregistrat profituri substanțiale și sunt rezultatul măsurilor legate de politici adoptate de Eurosistem, necesare pentru îndeplinirea mandatului său principal de menținere a stabilității prețurilor. Aceste politici au impus majorarea bilanțului BCE prin achiziționarea de active financiare, preponderent cu rate fixe ale dobânzilor și scadențe îndelungate, ceea ce a condus la o creștere corespunzătoare a pasivelor pentru care BCE plătește dobânzi la rate variabile. Astfel, majorările ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE în anii 2022 și 2023, menite să combată inflația ridicată în zona euro, au dus la creșterea imediată a cheltuielilor privind dobânzile aferente pasivelor, în timp ce veniturile din dobânzi aferente activelor BCE, în special cele asociate titlurilor achiziționate în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP) și al programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP), nu s-au majorat în aceeași măsură. Reducerile ulterioare ale ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE începând cu anul 2024 și scăderea continuă a pasivelor BCE, ca urmare a ajungerii la scadență a titlurilor de valoare în cadrul APP și al PEPP, diminuează substanțial efectele acestei neconcordanțe la nivelul ratelor dobânzilor. Astfel, cheltuielile nete privind dobânzile aferente anului 2025 au fost semnificativ mai scăzute comparativ cu anii precedenți.
Se estimează că BCE va reveni pe profit în 2026 sau în anul următor, deși acest aspect va depinde de nivelurile viitoare ale ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE și ale cursurilor de schimb, precum și de dimensiunea și structura bilanțului BCE. În orice caz, BCE poate să funcționeze cu eficacitate și să își îndeplinească mandatul principal de menținere a stabilității prețurilor, indiferent de eventualele pierderi. Soliditatea sa financiară este evidențiată în plus de capitalul său și de conturile sale de reevaluare substanțiale, care însumau 71 de miliarde EUR la sfârșitul anului 2025, cu 12 miliarde EUR peste nivelul de la sfârșitul anului 2024.
În 2025, veniturile din dobânzi și cheltuielile privind dobânzile ale BCE au fost următoarele:
milioane EUR
2025 | 2024 | Variație | |
|---|---|---|---|
Rezerve valutare | 2 089 | 2 537 | (449) |
Titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară | 3 814 | 3 850 | (36) |
Creanțe legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului | 2 900 | 5 232 | (2 332) |
Creanțele BCN cu privire la rezervele valutare transferate | (790) | (1 448) | 659 |
Soldurile TARGET datorate de/către BCN | (7 706) | (15 674) | 7 968 |
Altele | (485) | (1 479) | 994 |
Venituri/(cheltuieli) nete din dobânzi | (178) | (6 983) | 6 805 |
În anul 2025, cheltuielile privind dobânzile au fost net inferioare celor din 2024. Diminuarea s-a datorat cu precădere restrângerii semnificative a cheltuielilor privind dobânzile generate de datoria netă a BCE aferentă TARGET, în principal pe seama unei rate medii mai scăzute de remunerare (2,3% în anul 2025, față de 4,1% în 2024), ca urmare a reducerii ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE și, într-o mai mică măsură, a aplicării ratei dobânzii la facilitatea de depozit ca bază a remunerării, în locul ratei dobânzii la operațiunile principale de refinanțare. În plus, contractarea soldurilor TARGET, în urma ajungerii la scadență a unor titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară, a contribuit, de asemenea, la această scădere. Nivelul mai redus al ratei medii a remunerării a condus și la o reducere a veniturilor din dobânzi rezultate din creanțele aferente alocării bancnotelor euro în circulație și a cheltuielilor privind dobânzile de plătit băncilor centrale naționale (BCN) pentru remunerarea creanțelor acestora cu privire la rezervele valutare transferate la BCE. În timp ce veniturile din dobânzi la rezervele valutare s-au diminuat, preponderent ca urmare a scăderii veniturilor din dobânzi generate de titlurile de valoare exprimate în dolari SUA, veniturile din dobânzi aferente titlurilor de valoare deținute în scopuri de politică monetară s-au menținut practic nemodificate comparativ cu anul precedent.
Reducerile valorii din variația cursului de schimb au însumat 1 316 milioane EUR (față de 81 de milioane EUR în 2024) și s-au datorat mai ales deprecierii yenului japonez, care a condus la o diminuare a valorii deținerilor de monedă străină. Aceste reduceri ale valorii au fost parțial compensate de câștigurile realizate din diferențe de curs de schimb, generate preponderent de o reechilibrare standard a structurii rezervelor valutare ale BCE.
Cheltuielile totale de personal s-au contractat la 809 milioane EUR (față de 844 de milioane EUR în 2024), în principal pe seama unui nivel mai scăzut al cheltuielilor legate de beneficiile postangajare și alte beneficii pe termen lung. Alte cheltuieli de exploatare s-au redus ușor, la 619 milioane EUR (față de 626 de milioane EUR în 2024), mai ales ca urmare a restrângerii cheltuielilor cu amortizarea.
Veniturile din taxe de supraveghere (taxele percepute băncilor supravegheate pentru recuperarea cheltuielilor suportate de BCE în îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere) s-au ridicat la 690 de milioane EUR (față de 681 de milioane EUR în 2024).
Volumul total al bilanțului BCE s-a diminuat cu 37 de miliarde EUR, până la 603 miliarde EUR (față de 641 de miliarde EUR în 2024), reflectând în principal reducerea progresivă a deținerilor în cadrul APP și al PEPP ca urmare a răscumpărărilor.
Bilanțul contabil consolidat al Eurosistemului
La sfârșitul anului 2025, bilanțul contabil al Eurosistemului, care cuprinde active și pasive ale BCN din zona euro și ale BCE față de terți, s-a situat la 6 293 de miliarde EUR (față de 6 421 de miliarde EUR în 2024). Contracția înregistrată comparativ cu anul 2024 s-a datorat unei reduceri a deținerilor de titluri de valoare în scopuri de politică monetară la 3 745 de miliarde EUR (față de 4 283 de miliarde EUR), în principal pe seama răscumpărărilor. Deținerile în cadrul APP au scăzut cu 351 de miliarde EUR, până la 2 322 de miliarde EUR, iar cele în cadrul PEPP s-au redus cu 186 de miliarde EUR, până la 1 423 de miliarde EUR. Această diminuare a fost parțial anulată de creșterea consemnată de echivalentul în euro al deținerilor de aur ale Eurosistemului până la 1 274 de miliarde EUR (față de 872 de miliarde EUR în 2024) ca urmare a majorării prețului de piață al aurului exprimat în euro.
Pentru întrebări din partea mass-media, persoana de contact este William Lelieveldt, tel.: +49 69 1344 7316.
Notă
- Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
- Mai multe informații despre serviciile TARGET sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Pentru mai multe informații despre sursele profiturilor și pierderilor BCE și ale băncilor centrale naționale din zona euro, a se vedea materialul explicativ pe această temă.
- La data de 13 martie 2024, Consiliul guvernatorilor a convenit asupra unui set de principii care vor ghida implementarea politicii monetare în viitor, precum și că, printre alți parametri-cheie, va continua să influențeze orientarea politicii monetare prin intermediul ratei dobânzii la facilitatea de depozit. În acest context, Consiliul guvernatorilor a decis, de asemenea, că de la 1 ianuarie 2025 rata dobânzii la facilitatea de depozit va deveni baza remunerării: (i) soldurilor constituite cu ocazia utilizării sistemului TARGET, datorate de/către BCN din zona euro, (ii) creanțelor legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului și (iii) angajamentelor echivalente transferului de rezerve valutare.
- Mai multe detalii despre politicile de contabilitate și raportare financiară ale BCE și ale Eurosistemului și despre conturile anuale ale BCE sunt disponibile în Decizia (UE) 2024/2938 a Băncii Centrale Europene din 14 noiembrie 2024 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE/2024/32) (JO L, 2024/2938, 11.12.2024) și în Orientarea (UE) 2024/2941 a Băncii Centrale Europene din 14 noiembrie 2024 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (BCE/2024/31) (JO L, 2024/2941, 11.12.2024), precum și pe website-ul BCE.
- Bilanțul contabil consolidat al Eurosistemului se bazează pe date provizorii. Versiunea finală a bilanțului anual consolidat al Eurosistemului va fi publicată în luna iunie.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media