content here is the anonymously transparent proxied version of ecb.europa.eu   X
Opțiuni de căutare
Home Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de
  • DECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ

CONFERINȚĂ DE PRESĂ

Christine Lagarde, președinta BCE,
Luis de Guindos, vicepreședintele BCE

Frankfurt pe Main, 22 iulie 2021

Bună ziua, vă urez, împreună cu domnul vicepreședinte, bun venit la conferința noastră de presă.

În ședința de astăzi, Consiliul guvernatorilor s-a axat pe două teme principale: în primul rând, implicațiile evaluării strategiei noastre asupra semnalelor privind orientarea viitoare a ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE (forward guidance) și, în al doilea rând, evaluarea economiei și a măsurilor noastre în contextul pandemiei.

În cadrul recentei noastre evaluări a strategiei, am convenit asupra unei ținte simetrice a inflației de 2% pe termen mediu. Ratele dobânzilor noastre de politică monetară se situează de câtva timp în apropierea limitei inferioare, iar perspectivele inflației pe termen mediu sunt încă net inferioare țintei noastre. În aceste condiții, Consiliul guvernatorilor și-a revizuit astăzi semnalele privind orientarea viitoare a ratelor dobânzilor. Scopul a fost acela de a sublinia angajamentul nostru de a menține o orientare persistent acomodativă a politicii monetare în vederea atingerii țintei inflației.

În sprijinul țintei noastre simetrice a inflației de 2% și în concordanță cu strategia noastră de politică monetară, Consiliul guvernatorilor anticipează menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când vom observa că inflația atinge nivelul de 2%, cu mult înainte de sfârșitul orizontului nostru de proiecție și de o manieră durabilă pentru restul orizontului de proiecție, și vom considera că progresele realizate la nivelul inflației de bază sunt suficient de avansate pentru a fi în concordanță cu stabilizarea inflației la nivelul de 2% pe termen mediu. Aceasta poate implica, de asemenea, o perioadă tranzitorie în care inflația se situează moderat deasupra țintei.

Permiteți-mi să mă refer acum la evaluarea perspectivelor economice și a măsurilor noastre în contextul pandemiei.

Redresarea economiei zonei euro este în grafic. Tot mai multe persoane se vaccinează, iar restricțiile asociate măsurilor de izolare au fost relaxate în majoritatea țărilor din zona euro. Spectrul pandemiei continuă însă să fie prezent, cu atât mai mult cu cât varianta Delta constituie o sursă tot mai mare de incertitudini. Inflația a cunoscut o intensificare, deși se anticipează că această creștere va fi, în cea mai mare măsură, temporară. Perspectivele inflației pe termen mediu rămân modeste.

Trebuie să menținem condiții favorabile de finanțare pentru toate sectoarele economiei în perioada pandemiei. Acest aspect este esențial pentru ca revirimentul actual să devină o expansiune durabilă și să anuleze impactul negativ al pandemiei asupra inflației. Prin urmare, întrucât am confirmat evaluarea noastră din iunie privind condițiile de finanțare și perspectivele inflației, anticipăm în continuare că, în trimestrul actual, achizițiile în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) vor fi efectuate într-un ritm semnificativ mai alert decât în primele luni ale anului.

Am confirmat, de asemenea, celelalte măsuri de sprijinire a mandatului nostru privind stabilitatea prețurilor, respectiv nivelul ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE, achizițiile noastre în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP), politicile noastre de reinvestire și operațiunile noastre de refinanțare pe termen mai lung, prezentate detaliat în comunicatul de presă publicat astăzi, la ora 13.45. Suntem pregătiți să ne ajustăm toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația se stabilizează la nivelul țintei noastre de 2% pe termen mediu.

Voi prezenta acum mai detaliat modul în care vedem evoluția economiei și a inflației, iar apoi voi vorbi despre evaluarea condițiilor financiare și monetare.

Activitatea economică

Economia a consemnat un reviriment în trimestrul II al acestui an și, pe fondul relaxării restricțiilor, ar trebui să cunoască o intensificare puternică în trimestrul III. Anticipăm o evoluție robustă a sectorului prelucrător, deși blocajele la nivelul ofertei frânează producția pe termen scurt. Redeschiderea unor largi segmente ale economiei sprijină o revenire solidă a sectorului serviciilor. Varianta Delta a coronavirusului ar putea însă afecta acest proces de redresare a serviciilor, în special a celor de turism și de ospitalitate.

În condițiile în care clienții revin la magazine și restaurante, iar călătoriile se reiau, cheltuielile de consum înregistrează o creștere. Perspectivele mai favorabile privind locurile de muncă, încrederea sporită și menținerea asistenței din fonduri publice consolidează cheltuielile. Redresarea în curs a cererii interne și externe generează optimism în rândul firmelor. Aceasta sprijină investițiile. Pentru prima dată de la declanșarea pandemiei, sondajul nostru privind creditul bancar arată că finanțarea investițiilor fixe reprezintă un factor important de impulsionare a cererii de împrumuturi pentru firme.

Anticipăm revenirea activității economice la nivelul din perioada pre-criză în trimestrul I al anului viitor. Cu toate acestea, va mai dura încă mult până când daunele cauzate de pandemie economiei vor fi recuperate. Numărul persoanelor incluse în schemele de menținere a locurilor de muncă s-a redus, dar rămâne ridicat. În ansamblu, numărul persoanelor angajate încă este cu 3,3 milioane inferior celui înregistrat înainte de pandemie, îndeosebi în rândul lucrătorilor mai tineri și cu un nivel mai scăzut de calificare.

O politică fiscală ambițioasă, țintită și coordonată ar trebui să completeze în continuare politica monetară în sprijinirea redresării. În acest context, programul „Next Generation EU” deține un rol esențial. Acesta va contribui la o redresare mai puternică și uniformă la nivelul țărilor din zona euro. De asemenea, programul va accelera tranziția ecologică și pe cea digitală și va sprijini reformele structurale necesare care impulsionează creșterea pe termen lung.

Inflație

Inflația s-a cifrat la 1,9% în luna iunie. Anticipăm intensificarea în continuare a inflației în lunile următoare și o nouă reducere a acesteia anul viitor. Creșterea actuală este, în mare măsură, generată de prețurile mai ridicate ale produselor energetice și de efecte de bază datorate scăderii pronunțate a prețurilor petrolului la începutul pandemiei și impactului reducerii temporare a cotei TVA în Germania anul trecut. Până la începutul anului 2022, impactul acestor factori ar trebui să se disipeze, pe măsură ce aceștia ies din calculul ratei anuale a inflației.

Pe termen scurt, deficitul semnificativ de cerere din economie limitează presiunile inflaționiste la nivelul inflației de bază. Cererea mai robustă și presiunile temporare asupra costurilor la nivelul lanțului de aprovizionare vor exercita unele presiuni în sensul creșterii asupra prețurilor. Dinamica modestă a câștigurilor salariale și aprecierea anterioară a euro fac însă probabilă menținerea presiunilor asupra prețurilor la un nivel scăzut o perioadă.

Va mai dura încă până când repercusiunile pandemiei asupra inflației vor fi anihilate. Pe fondul redresării economiei, sprijinită de măsurile noastre de politică monetară, anticipăm intensificarea inflației pe termen mediu, deși aceasta se va menține la un nivel inferior țintei noastre. Deși măsurile anticipațiilor privind inflația pe termen mai lung au înregistrat o creștere, acestea rămân relativ distanțate de ținta noastră de 2%.

Evaluarea riscurilor

Considerăm că balanța riscurilor la adresa perspectivelor economice este, în linii mari, echilibrată. Activitatea economică ar putea depăși așteptările noastre în cazul în care consumatorii cheltuiesc mai mult decât se estimează în prezent și utilizează mai grabnic economiile acumulate în perioada pandemiei. O ameliorare mai rapidă a situației pandemice ar putea conduce, de asemenea, la o expansiune peste așteptări. Creșterea economică ar putea fi însă inferioară anticipațiilor noastre în cazul în care pandemia cunoaște o intensificare sau deficitele la nivelul ofertei se dovedesc a fi mai persistente și frânează producția.

Condiții financiare și monetare

Redresarea creșterii economice și a inflației depinde încă de condițiile favorabile de finanțare. Ratele dobânzilor pe piață s-au redus de la ultima noastră ședință. Condițiile de finanțare pentru majoritatea firmelor și gospodăriilor populației rămân la niveluri favorabile.

Ratele dobânzilor active practicate de bănci pentru creditele acordate firmelor și populației se mențin la minime istorice. Firmele dispun încă de finanțare suficientă ca urmare a împrumuturilor contractate în timpul primului val al pandemiei, ceea ce explică, în parte, încetinirea creditării firmelor. În schimb, creditele acordate populației se mențin reziliente. Cel mai recent sondaj al nostru privind creditul bancar indică o stabilizare a condițiilor de creditare atât pentru firme, cât și pentru populație. Lichiditatea rămâne abundentă.

În același timp, costul suportat de firme pentru emisiunea de acțiuni este încă ridicat. Un număr însemnat de firme și gospodării ale populației au contractat mai multe datorii pentru a face față pandemiei. Prin urmare, orice deteriorare a stării economiei ar putea amenința soliditatea financiară a acestora, ceea ce ar putea afecta calitatea bilanțurilor băncilor. Rămâne esențial să se evite ca tensiunile la nivelul bilanțurilor și înăsprirea condițiilor de finanțare să se alimenteze reciproc.

Concluzie

În sinteză, economia zonei euro consemnează un reviriment puternic. Perspectivele depind însă în continuare de evoluția pandemiei și de progresele campaniilor de vaccinare. Potrivit anticipațiilor, creșterea actuală a inflației va fi, în mare măsură, temporară. Presiunile asupra prețurilor la nivelul inflației de bază se vor intensifica, probabil, gradual, deși inflația se va situa încă, pe termen mediu, la un nivel net inferior țintei noastre. Măsurile noastre de politică, inclusiv semnalele revizuite privind orientarea viitoare a politicii monetare, vor contribui la înscrierea economiei pe o traiectorie de redresare solidă și, în ultimă instanță, la revenirea inflației către ținta noastră de 2%.

Vă stăm acum la dispoziție pentru întrebări.

Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media