Comemorarea Holocaustului: avem această datorie față de victime și față de noi înșine

27 ianuarie 2023

Christine Lagarde, președinta BCE

Clădirea principală a BCE din Frankfurt ocupă un amplasament cu semnificație istorică. Acesta este unul dintre miile de locuri din Germania și din întreaga Europă în care regimul nazist german a pus la cale uciderea a milioane de membri ai comunității evreiești și ai altor minorități. Comemorăm deportările și asasinatele ulterioare printr-un memorial, în colaborare cu Primăria Orașului Frankfurt și Muzeul Evreiesc din acest oraș. Astăzi, la 27 ianuarie 2023, dată care marchează aniversarea a 78 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare și de exterminare de la Auschwitz, dezvelim, de asemenea, o placă comemorativă la intrarea în clădirea principală a BCE.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, toate orașele mai mari din Germania au organizat puncte de adunare în care cetățenii evrei erau strânși și deportați. La Frankfurt, acest loc a fost „Großmarkthalle”, hala pieței de gros a orașului, care face parte astăzi din sediul BCE. În pivnițele Großmarkthalle, oficialii naziști au umilit și au jefuit peste 10 000 de femei, bărbați și copii evrei, înainte de a-i urca forțat în trenuri, care aveau ca destinații ghetouri sau lagăre de concentrare și de exterminare, pentru a-i ucide. Puțini au supraviețuit.

Proiectată de arhitectul Martin Elsaesser și finalizată în anul 1928, Großmarkthalle era o clădire deosebit de modernă, în avangardă din multe puncte de vedere. Cunoscută pe plan local drept „Gemieskirch” („bazilica legumelor”), aceasta era locul în care se vindeau produse proaspete comercianților cu amănuntul. Situată în mijlocul cartierului Ostend al orașului Frankfurt, Großmarkthalle dispune de legături de transport excelente. Precizez acest lucru pentru că această clădire nu a fost aleasă la întâmplare. Liniile de cale ferată care duceau la Theresienstadt, Łódź, Minsk, Kaunas, Izbica, Raasiku, Majdanek și Sobibór porneau de aici. În total, zece convoaie mari au părăsit orașul Frankfurt în perioada octombrie 1941-septembrie 1942, îndreptându-se către lagăre de concentrare și de exterminare. Până la 15 martie 1945 au avut loc, de asemenea, mai multe deportări de mai mică amploare către Auschwitz, Buchenwald și Theresienstadt. Majoritatea acestor convoaie de mai mici dimensiuni plecau din Gara Centrală din Frankfurt sau din Gara de Est, care se află în apropierea Großmarkthalle.

Gestapo-ul închiria, în acest scop, subsolul Großmarkthalle de la Primăria Orașului Frankfurt pentru cele câteva zile care îi erau necesare pentru a efectua o deportare, în timp ce, chiar deasupra, vânzarea de fructe și legume continua. Großmarkthalle era, de fapt, un loc public foarte frecventat. Deportarea evreilor, la fel ca privarea de dreptul de vot și oprimarea acestora în anii anteriori, nu a avut loc în secret. Victimele erau adesea batjocorite de trecători pe traseul care îi ducea în afara centrului orașului. Apoi, în subsolul Großmarkthalle, erau obligate să își predea bunurile de valoare și cheile locuinței, aceasta fiind doar una dintre numeroasele etape degradante ale acestui proces de umilire. La brutalitatea acestui calvar se adăuga și faptul că trebuiau chiar să își plătească biletul de tren pentru călătoria către ghetouri și lagăre de concentrare și de exterminare. Acestea erau apoi fie înghesuite direct în trenuri, fie silite să își petreacă noaptea în pivniță, în condiții îngrozitoare. Memorialul de pe amplasamentul BCE și din jurul acestuia reconstituie acest itinerariu atroce al suferinței.

Astăzi, cu ocazia dezvelirii unei noi plăci memoriale, am avut privilegiul să o întâlnesc pe Edith Erbrich. Când Edith avea șapte ani, naziștii au ordonat deportarea ei, împreună cu tatăl și sora ei. S-a întâmplat în data de 14 februarie 1945, cu mai puțin de trei luni înainte de sfârșitul războiului, ceea ce i-a salvat viața. Mamei sale, care nu era evreică, nu i s-a permis să își însoțească familia. Edith și-a pierdut bunicul în lagăr, însă tatăl și sora ei s-au întors, împreună cu ea, la mama ei. Acesta a fost un caz excepțional: din peste 10 000 de persoane deportate, numai câteva au supraviețuit. Totuși, în pofida tristeții profunde care marchează acest capitol al poveștii lui Edith, este încurajator să știm cum a continuat viața ei. Edith a rămas, împreună cu familia ei, la Frankfurt, a lucrat aici, s-a căsătorit și a avut o viață împlinită. În urmă cu câțiva ani, a început să își spună povestea în școli și în cadrul unor evenimente publice. A spus-o de atât de multe ori și pentru noi și pot afirma cu mândrie și recunoștință că Edith Erbrich se numără acum printre prietenii BCE.

De ce este atât de important pentru noi să ne reamintim? Avem o datorie față de victime, dar și față de noi înșine. Tirania și injustiția statului nu trebuie să triumfe. Și totuși, încă există. Chiar și în prezent, unele autorități guvernamentale încearcă să își impună voința prin forță și nu se sfiesc să comită ucideri în masă și genocide.

Faptul că sediul principal al BCE ocupă un amplasament care a fost martorul unor suferințe și atrocități de o asemenea anvergură adaugă pregnanță și relevanță misiunii BCE. Într-adevăr, Uniunea Europeană a fost creată ca răspuns la cel de-al Doilea Război Mondial și la Holocaust. Aceasta este, în esență, un proiect de pace care urmărește să asigure că nu ne vom mai provoca nicicând unii altora asemenea orori. Acest angajament își găsește expresia concretă în eforturile noastre de a construi o uniune tot mai strânsă în Europa, care să garanteze stabilitatea noastră politică și economică. Misiunea BCE de a gestiona moneda noastră comună, euro, reprezintă o componentă esențială a acestui proces.

Uniunea Europeană este o comunitate pașnică, bazată pe valori comune: demnitatea fiecărei persoane, respectarea drepturilor omului, libertatea, democrația și statul de drept. Contribuim, în ultimă instanță, la apărarea acestor valori, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete niciodată.