Stabilitatea financiară în prim-plan

24 mai 2016 (ultima actualizare: 15 august 2016)

„Stabilitate financiară” a devenit un termen tot mai des utilizat de la declanșarea crizei financiare. Experții îl pot defini ușor diferit, dar sunt, în general, de acord cu importanța acestuia. Pentru BCE, stabilitatea financiară se referă la faptul că sistemul financiar poate face față șocurilor fără perturbări majore.

Cu alte cuvinte, oamenii își pot încă accesa conturile bancare, companiile pot încă efectua și primi plăți, investitorii își pot continua tranzacțiile, iar băncile se pot refinanța prin împrumuturi de la alte bănci sau de la banca centrală.

Ce înseamnă acest lucru în practică?

Stabilitatea este o chestiune de echilibru. Sistemul financiar reprezintă o rețea complexă de dependențe și interacțiuni între diferiți actori. Băncile și societățile de asigurări acționează ca intermediari prin direcționarea fondurilor de la cei care doresc să acorde împrumuturi sau să investească către cei care doresc să obțină împrumuturi. Piețele financiare, precum cele ale obligațiunilor și cele monetare, stabilesc, de asemenea, conexiuni directe între împrumutători și împrumutați. În același timp, sistemele de plăți și de decontare a operațiunilor cu titluri de valoare, „rețeaua de conducte” a piețelor financiare, asigură un flux sigur de bani și de active financiare.

Riscurile se pot manifesta la diferite niveluri și sub diferite forme. Înregistrarea unui declin la nivelul economiei în ansamblu generează niveluri ridicate ale datoriei în rândul proprietarilor de locuințe și valori în scădere ale proprietății lor, în timp ce băncile care au finanțat creditele lor ipotecare se pot confrunta cu clienți care nu își pot rambursa datoriile. Încetinirea creșterii economice pe piețele emergente poate dăuna economiei, de exemplu prin scăderea cererii de bunuri, care conduce la concedieri în sectoarele afectate. Aceasta poate determina, de asemenea, vânzări masive pe piețele titlurilor de natura datoriei, pe piețele acțiunilor și pe piețele valutare, ceea ce diminuează, în esență, capacitatea de finanțare a companiilor, limitând creșterea economică.

Prin urmare, riscurile și vulnerabilitățile care afectează un actor pot avea un impact asupra multor altora, dezechilibrând sistemul și amenințând stabilitatea financiară în general.

Care este rolul nostru în acest caz?

Monitorizăm în mod constant sistemul financiar pentru a detecta de timpuriu riscurile și vulnerabilitățile potențiale și pentru a evalua măsurile care trebuie adoptate. Politicile macroprudențiale pot preîntâmpina astfel de riscuri – la nivel de țară, sector sau instituție financiară. De exemplu, pentru a contribui la preîntâmpinarea unei potențiale bule imobiliare, autoritățile naționale pot impune băncilor din zona euro să înăsprească standardele de creditare, solicitând, de exemplu, clienților să contribuie cu sume mai mari atunci când contractează împrumuturi ipotecare. BCE trebuie notificată cu privire la aceste măsuri, putând formula obiecții, dacă este necesar. În vederea consolidării măsurilor de apărare împotriva unor posibile șocuri, BCE poate cere, de asemenea, băncilor să dețină un volum de capital care depășește cerințele minime (nivelurile exacte sunt prevăzute de normele UE) .

În timp ce aceste instrumente vizează sistemul financiar în ansamblu, noua funcție de supraveghere bancară a BCE veghează asupra băncilor individuale, astfel încât să asigure menținerea siguranței sectorului bancar și, în ultimă instanță, îmbunătățirea stabilității financiare în Europa.