Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de
COMUNICAT DE PRESĂ

Banca Centrală Europeană şi Eurosistemul lansează jocuri educaţionale despre politică monetară şi inflaţie

8 decembrie 2010

Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale din Eurosistem au lansat astăzi două jocuri educaţionale despre activitatea de bancă centrală şi despre economie. Adresându-se în principal tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, jocurile explică politica monetară şi consecinţele sociale ale inflaţiei într-un mod instructiv şi cu o abordare intuitivă. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a lansat astăzi jocurile în mod oficial, în cadrul unui eveniment la care au participat elevi din ultimul an de liceu, care au concurat în a-şi dovedi măiestria.

„€CONOMIA – Jocul de politică monetară” permite jucătorilor să stabilească trimestrial rata dobânzii reprezentative, într-un interval de opt ani, şi să încerce să menţină rata inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. Jucătorii au la dispoziţie o echipă de consilieri şi o secţiune de indicatori. De asemenea, reacţiile la deciziile adoptate sunt prezentate şi sub forma titlurilor de ziar. Jocul devine din ce în ce mai complex pe măsură ce se înaintează în orizontul de opt ani, având în vedere că jucătorii se confruntă cu o serie de evenimente imprevizibile (criza petrolului, de exemplu), care influenţează atât rata inflaţiei, cât şi economia. €CONOMIA explică simplificat cum funcţionează politica monetară şi nu reflectă în mod necesar opiniile BCE sau ale oricărei alte bănci centrale din zona euro.

În „Inflation Island” („Insula inflaţiei”), jucătorii află care sunt avantajele stabilităţii preţurilor, dar şi efectele nefavorabile ale deflaţiei, inflaţiei ridicate şi hiperinflaţiei asupra fiecăruia dintre noi şi asupra societăţii în ansamblu. Acest lucru se realizează fie în modul „Explorează insula”, care permite jucătorilor să observe cum evoluează situaţia de pe „insulă” şi comportamentul locuitorilor săi, fie în modul „Testează-ţi cunoştinţele”, în care jucătorii trebuie să selecteze afirmaţia fiecărui locuitor care corespunde diverselor scenarii privind inflaţia. Secţiunea de cinema oferă câteva exemple concrete de perioade inflaţioniste şi deflaţioniste.

Jocurile sunt disponibile în 22 de limbi oficiale ale UE şi pot fi accesate în secţiunea cu materiale didactice de pe website-ul BCE (http://www.ecb.europa.eu/education), precum şi pe website-urile băncilor centrale naţionale din Eurosistem.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media