Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Consiliul general

Consiliul general este format din președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale naționale (BCN) din statele membre ale UE.

Cu alte cuvinte, Consiliul general include reprezentanți ai tuturor țărilor din zona euro și ai tuturor țărilor din afara zonei euro din UE.

Ceilalți membri ai Comitetului executiv al BCE, precum și președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei Europene pot participa la ședințele Consiliului general, dar nu au drept de vot.

Responsabilități

Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat încă euro.
De asemenea, Consiliul general contribuie la:

  • exercitarea funcțiilor consultative ale BCE;
  • colectarea datelor statistice;
  • întocmirea raportului anual al BCE;
  • stabilirea normelor necesare pentru standardizarea procedurilor contabile și raportarea operațiunilor efectuate de BCN;
  • luarea de măsuri privind stabilirea grilei de repartiție pentru subscrierea capitalului BCE, altele decât cele prevăzute în Tratat;
  • stabilirea condițiilor de angajare a personalului BCE și
  • pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă față de euro a cursurilor de schimb ale monedelor „statelor membre care fac obiectul unei derogări”.

Conform dispozițiilor Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE vor fi adoptat moneda unică.

Membri

Christine Lagarde

Președinta BCE

Luis de Guindos

Vicepreședintele BCE

Pierre Wunsch

Guvernator, Nationale Bank van België / Banque Nationale de Belgique

Dimitar Radev

Guvernator, Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei)

Aleš Michl

Guvernator, Česká národní banka

Christian Kettel Thomsen

Guvernator, Danmarks Nationalbank

Joachim Nagel

Președinte, Deutsche Bundesbank

Madis Müller

Guvernator, Eesti Pank

Gabriel Makhlouf

Guvernator, Banc Ceannais na hÉireann / Central Bank of Ireland

Yannis Stournaras

Guvernator, Bank of Greece

José Luis Escrivá

Guvernator, Banco de España

François Villeroy de Galhau

Guvernator, Banque de France

Boris Vujčić

Guvernator, Hrvatska narodna banka

Fabio Panetta

Guvernator, Banca d'Italia

Christodoulos Patsalides

Guvernator, Central Bank of Cyprus

Mārtiņš Kazāks

Guvernator, Latvijas Banka

Gediminas Šimkus

Președintele Consiliului de Administrație, Lietuvos bankas

Gaston Reinesch

Guvernator, Banque centrale du Luxembourg

György Matolcsy

Președinte, Magyar Nemzeti Bank

Edward Scicluna

Guvernator, Central Bank of Malta

Klaas Knot

Președinte, De Nederlandsche Bank

Robert Holzmann

Guvernator, Oesterreichische Nationalbank

Adam Glapiński

Guvernator, Narodowy Bank Polski

Mário Centeno

Guvernator, Banco de Portugal

Mugur Constantin Isărescu

Guvernator, Banca Națională a României

Boštjan Vasle

Guvernator, Banka Slovenije

Peter Kažimír

Guvernator, Národná banka Slovenska

Olli Rehn

Guvernator, Suomen Pankki - Finlands Bank

Erik Thedéen

Guvernator, Sveriges riksbank

Toate paginile din această secțiune