Alege-ți nivelul
Întrebarea 1/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Moneda euro a venit pe lume la data de 1 ianuarie 1999, la miezul nopții. Inițial, aceasta a existat numai în format electronic, fiind utilizată în principal de bănci și piețele financiare. Douăzeci de ani mai târziu, îi celebrăm aniversarea! Vom mai avea motive să sărbătorim și în 2022, când se vor împlini 20 de ani de existență a bancnotelor și monedelor euro.
Întrebarea 2/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Noile bancnote euro prezintă imaginea Europei, personaj din mitologia greacă, care a dat numele continentului nostru. Imaginea este preluată de pe un vas vechi de peste 2000 de ani. Vasul a fost descoperit în sudul Italiei, în prezent fiind expus la Muzeul Luvru din Paris.
Întrebarea 3/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Principala noastră atribuție este aceea de a menține stabilitatea prețurilor în zona euro, astfel încât mâine să poți cumpăra cu banii pe care îi ai la fel de multe bunuri precum astăzi. Până în prezent, ne-am îndeplinit mandatul: de la apariția monedei euro inflația s-a situat, în medie, la 1,7%!
Întrebarea 4/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
În cazul în care călătorești în Mayotte sau Réunion, este util să îți reamintești că poți folosi euro și acolo! Aceste două insule situate în Oceanul Indian sunt departamente de peste mări ale Franței, în care populația utilizează tot moneda euro.
Întrebarea 1/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Deși contribuie la stabilitatea prețurilor în zona euro, ratele dobânzilor BCE nu au nicio legătură cu grafica simbolului euro. Cele două linii paralele reprezintă stabilitatea monedei. Litera grecească epsilon a fost aleasă ca o referință la leagănul civilizației europene.
Întrebarea 2/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Paris și Moscova sunt, cu siguranță, destinații excelente, însă pentru a colecta toate bancnotele euro, ar trebui, de fapt, să te deplasezi de la Pământ la Lună și înapoi de două ori și jumătate. Este un drum lung... Dar ai reveni cu bancnote în valoare de 633 de miliarde EUR în buzunar!
Întrebarea 3/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Eurobarometrul este un sondaj care măsoară, printre altele, sprijinul populației pentru euro. Potrivit sondajului din toamna anului 2018, sprijinul pentru moneda unică se situează la 75% în zona euro, cel mai înalt nivel consemnat din anul 2004. Vă mulțumim pentru că susțineți moneda euro!
Întrebarea 4/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Deși deciziile de politică monetară sunt fundamentale, nu le îngropăm sub clădire! Pe lângă planurile clădirii, ziare și bancnote, în interiorul pietrei de temelie există, de asemenea, seturi de monede euro din 16 țări care făceau parte din zona euro în anul 2010, precum și o monedă din partea Primăriei orașului Frankfurt.
Întrebarea 1/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Utilizăm semnalele privind orientarea viitoare a politicii monetare pentru a ne comunica intențiile de politică monetară. Acest instrument sporește eficacitatea politicii noastre și ne ajută să ne atingem obiectivul principal, acela de a acționa în serviciul cetățenilor prin menținerea stabilității prețurilor în zona euro.
Întrebarea 2/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Bancnotele de 100 EUR și 200 EUR nu vor fi urmate de o nouă bancnotă de 500 EUR. În anul 2016, BCE a decis să sisteze definitiv producerea bancnotei de 500 EUR și să o excludă din seria „Europa”.
Întrebarea 3/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Acesta a declarat: „În limitele mandatului nostru, BCE este pregătită să întreprindă orice este necesar pentru menținerea euro. Și credeți-mă, va fi suficient.” Se spune că, prin acest mesaj puternic, dl Draghi a restabilit încrederea în moneda euro.
Întrebarea 4/4
Corect! Ups, răspunsul tău nu este tocmai corect!
Florin, ducat și franc au fost luate în considerare, dar au fost respinse din cauza conotațiilor lor naționale. Dar cine este Belle? Este pisica noastră preferată! O vei găsi accesând contul nostru de Twitter.