Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 10 august 2007
Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară
În săptămâna încheiată la 10 august 2007, scăderea de 45 milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzărilor de aur efectuate de două bănci centrale din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale încheiat la 27 septembrie 2004).
Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a sporit cu 0,4 miliarde EUR, până la valoarea de 144,8 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu.
Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active), au crescut cu 1 miliard EUR până la 94,2 miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a micşorat cu 1 miliard EUR, până la nivelul de 644,1 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au diminuat cu 8,4 miliarde EUR, până la 36,6 miliarde EUR.
Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară
Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a consemnat o creştere de 55,6 miliarde EUR, până la 503,5 miliarde EUR. Miercuri, 8 august 2007, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 298 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 292,5 miliarde EUR a fost decontată. Vineri, 10 august 2007, o operaţiune de reglaj fin în valoare de 61,1 miliarde EUR a fost decontată.
Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la un nivel apropiat de zero (înregistrând aproximativ acelaşi nivel în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 0,1 miliarde EUR (nivel relativ similar celui consemnat în săptămâna precedentă).
Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro
În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a înregistrat o majorare de 67 miliarde EUR, până la 256,7 miliarde EUR.
Active (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Aur şi creanţe în aur | 172 067 | −45 | |
2 | Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro | 145 162 | −987 | |
2.1 | Creanţe asupra FMI | 9 715 | 46 | |
2.2 | Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe | 135 447 | −1 033 | |
3 | Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro | 23 659 | 1 157 | |
4 | Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro | 17 188 | 662 | |
4.1 | Conturi bancare, titluri şi împrumuturi | 17 188 | 662 | |
4.2 | Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
5 | Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară | 503 553 | 55 544 | |
5.1 | Operaţiuni principale de refinanţare | 292 500 | −5 499 | |
5.2 | Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung | 150 003 | 0 | |
5.3 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 61 050 | 61 050 | |
5.4 | Operaţiuni reversibile structurale | 0 | 0 | |
5.5 | Facilitatea de creditare marginală | 0 | 0 | |
5.6 | Credite aferente apelurilor în marjă | 0 | −7 | |
6 | Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro | 13 005 | −1 125 | |
7 | Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro | 94 168 | 1 030 | |
8 | Credite în euro acordate administraţiilor publice | 37 148 | 0 | |
9 | Alte active | 247 148 | 1 739 | |
Total active | 1 253 098 | 57 975 |
Pasive (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Numerar în circulaţie | 644 090 | −914 | |
2 | Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară | 256 769 | 67 022 | |
2.1 | Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) | 256 675 | 67 040 | |
2.2 | Facilitatea de depozit | 94 | −18 | |
2.3 | Depozite pe termen fix | 0 | 0 | |
2.4 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | |
2.5 | Depozite aferente apelurilor în marjă | 0 | 0 | |
3 | Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro | 187 | −29 | |
4 | Certificate de debit emise | 0 | 0 | |
5 | Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro | 44 407 | −8 467 | |
5.1 | Angajamente faţă de administraţiile publice | 36 641 | −8 444 | |
5.2 | Alte angajamente | 7 766 | −23 | |
6 | Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro | 19 084 | 231 | |
7 | Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro | 134 | −102 | |
8 | Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro | 18 412 | −80 | |
8.1 | Depozite, conturi diverse şi alte pasive | 18 412 | −80 | |
8.2 | Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
9 | Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI | 5 517 | 0 | |
10 | Alte pasive | 79 174 | 314 | |
11 | Conturi de reevaluare | 117 010 | 0 | |
12 | Capital şi rezerve | 68 314 | 0 | |
Total pasive | 1 253 098 | 57 975 |
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media