Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 8 iunie 2007

12 iunie 2007

Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară

În săptămâna încheiată la 8 iunie 2007, scăderea de 59 milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzărilor de aur efectuate de două bănci centrale din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale încheiat la 27 septembrie 2004).

Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a rămas practic nemodificată la valoarea de 146,5 miliarde EUR.

Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active), au crescut cu 1,3 miliarde EUR până la 96,2 miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a majorat cu 2,5 miliarde EUR până la nivelul de 629,3 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au diminuat cu 3,5 miliarde EUR, până la 42,6 miliarde EUR.

Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară

Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) s-a redus cu 5,3 miliarde EUR, până la 429 miliarde EUR. Miercuri, 6 iunie 2007, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 284,5 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 279 miliarde EUR a fost decontată.

Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 0,2 miliarde EUR (în săptămâna precedentă nivelul a fost apropiat de zero), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 0,1 miliarde EUR (faţă de 0,2 miliarde EUR în săptămâna anterioară).

Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro

În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a consemnat o diminuare de 2,5 miliarde EUR, până la 185,6 miliarde EUR.

Active (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Aur şi creanţe în aur 179 936 −59
2 Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro 143 867 597
2.1 Creanţe asupra FMI 10 056 0
2.2 Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe 133 811 597
3 Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro 25 588 209
4 Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro 15 301 −52
4.1 Conturi bancare, titluri şi împrumuturi 15 301 −52
4.2 Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
5 Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară 429 174 −5 335
5.1 Operaţiuni principale de refinanţare 279 000 −5 501
5.2 Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung 150 002 0
5.3 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
5.4 Operaţiuni reversibile structurale 0 0
5.5 Facilitatea de creditare marginală 172 166
5.6 Credite aferente apelurilor în marjă 0 0
6 Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro 14 058 −357
7 Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro 96 176 1 315
8 Credite în euro acordate administraţiilor publice 37 643 0
9 Alte active 234 603 1 589
Total active 1 176 346 −2 093
Pasive (milioane EUR) Sold Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor.
1 Numerar în circulaţie 629 296 2 521
2 Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară 185 711 −2 510
2.1 Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) 185 565 −2 460
2.2 Facilitatea de depozit 143 −53
2.3 Depozite pe termen fix 0 0
2.4 Operaţiuni reversibile de reglaj fin 0 0
2.5 Depozite aferente apelurilor în marjă 3 3
3 Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro 201 5
4 Certificate de debit emise 0 0
5 Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro 51 054 −3 501
5.1 Angajamente faţă de administraţiile publice 42 595 −3 487
5.2 Alte angajamente 8 459 −14
6 Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro 20 240 −14
7 Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro 157 1
8 Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro 17 262 844
8.1 Depozite, conturi diverse şi alte pasive 17 262 844
8.2 Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II 0 0
9 Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI 5 578 0
10 Alte pasive 72 995 560
11 Conturi de reevaluare 125 521 0
12 Capital şi rezerve 68 331 1
Total pasive 1 176 346 −2 093
CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media