Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor BCE (altele decât deciziile de stabilire a ratelor dobânzilor)

Martie 2016

EMBARGO

EMBARGO până la data de 18 martie 2016, ora 15.00 (ora Europei Centrale)

Politica monetară

Măsuri neconvenționale de politică monetară

La data de 10 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a decis adoptarea unui set de măsuri în vederea îndeplinirii obiectivului său privind stabilitatea prețurilor. Acest set de măsuri cuprinde, printre altele, lansarea unui program de achiziționare de titluri emise de sectorul corporativ ca o componentă suplimentară a programului de achiziționare de active, majorarea la 80 de miliarde EUR, începând cu luna aprilie 2016, a volumului operațiunilor lunare cumulate efectuate în cadrul acestui program și lansarea unei noi serii de patru operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL II) începând cu luna iunie 2016. Mai multe detalii privind aceste măsuri pot fi găsite în cele trei comunicate de presă pe această temă, publicate la aceeași dată pe website-ul BCE.

Respectarea de către băncile centrale a interdicțiilor privind finanțarea monetară și accesul privilegiat

La data de 16 martie 2016, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care conferă BCE misiunea de a monitoriza respectarea de către băncile centrale din UE a interdicțiilor menționate la articolele 123 și 124 din Tratat și în regulamentele conexe, Consiliul guvernatorilor a aprobat raportul pentru anul 2015. Informații suplimentare pe această temă vor fi furnizate în cadrul unei secțiuni speciale a Raportului anual 2015 al BCE, care va fi publicat pe website-ul BCE la data de 7 aprilie 2016.

Comunicare externă

Raportul anual 2015 al BCE

La data de 14 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Raportul anual 2015 al BCE, care va fi prezentat Parlamentului European și va fi pus la dispoziția publicului pe website-ul BCE în 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene la data de 7 aprilie 2016.

Operațiuni de piață

Instituirea unor cerințe de transparență pentru anumite titluri de creanță netranzacționabile

La data de 3 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a decis să instituie cerințe de transparență pentru titlurile de creanță netranzacționabile garantate cu creanțe eligibile ale sectorului public, vizând asigurarea eligibilității acestora drept garanție pentru operațiunile de creditare periodice ale Eurosistemului. Mai multe detalii pot fi găsite pe paginile dedicate ale website-ului BCE.

Modificări ale eligibilității titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de Cipru

La data de 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a decis, în aplicarea articolului 8 alineatul (2) din Orientarea BCE/2014/31, ca, începând cu data de 1 aprilie 2016, suspendarea aplicării pragurilor minime de calitate a creditului din Eurosistem pentru titlurile de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Cipru să fie anulată. Prin urmare, începând cu data respectivă, pragurile minime de calitate a creditului se vor aplica din nou în cazul acestor instrumente de îndatorare. Existența derogării a permis utilizarea drept garanție și achiziționarea instrumentelor respective în cadrul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului, în pofida neîndeplinirii cerințelor privind pragul minim al ratingului de credit. Actul juridic de punere în aplicare a deciziei Consiliului guvernatorilor, Decizia BCE/2016/5, a fost adoptat la data de 16 martie 2016 și este disponibil pe website-ul BCE.

Sisteme de plăți și infrastructura pieței

Cartea verde a Comisiei Europene privind serviciile financiare cu amănuntul

La data de 11 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a aprobat un răspuns al Eurosistemului la Cartea verde a Comisiei Europene privind serviciile financiare cu amănuntul, care a fost trimis ulterior Comisiei Europene. Răspunsul Eurosistemului este disponibil pe website-ul BCE.

Avize privind acte juridice

Avizul BCE cu privire la modificări suplimentare în ceea ce privește cerințele privind acordarea de împrumuturi în mod responsabil în Ungaria

La data de 22 februarie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/8, la solicitarea Magyar Nemzeti Bank.

Avizul BCE cu privire la ierarhia creditorilor instituțiilor de credit din Franța

La data de 23 februarie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/7, la solicitarea Ministerului Finanțelor și Conturilor Publice din Franța.

Avizul BCE cu privire la măsurile de facilitare a bunei funcționări a Consiliului de administrație și a Comitetului de personal din cadrul Central Bank of Cyprus

La data de 23 februarie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/9, la solicitarea ministrului finanțelor din Cipru.

Avizul BCE cu privire la o propunere de regulament de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește derogările prevăzute pentru comercianții de mărfuri

La data de 3 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/10, la solicitarea Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European.

Avizul BCE cu privire la (a) o propunere de regulament de stabilire a unor norme comune privind securitizarea și de creare a unui cadru european pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și (b) o propunere de regulament de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții

La data de 11 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/11, la solicitarea Consiliului Uniunii Europene.

Avizul BCE cu privire la instrumentele financiare eligibile pentru operațiunile de politică monetară în România

La data de 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/12, la solicitarea Băncii Naționale a României.

Avizul BCE cu privire la cerințele minime obligatorii pentru operațiunile de transfer credit și debitarea directă în România

La data de 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/13, la solicitarea Băncii Naționale a României.

Avizul BCE cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra Institut d’Émission des Départements d’Outre-Mer de către Banque de France

La data de 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2016/14, la solicitarea Ministerului Finanțelor și Conturilor Publice din Franța.

Guvernanță corporativă

Decizia BCE privind termenii și condițiile aplicabile investigațiilor efectuate de Oficiul European Antifraudă în cadrul Băncii Centrale Europene

La data de 4 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2016/3 privind termenii și condițiile aplicabile investigațiilor efectuate de Oficiul European Antifraudă în cadrul Băncii Centrale Europene în materie de prevenire a fraudei, corupției și a oricăror altor activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe website-ul BCE.

Membrii Comitetului de audit din cadrul BCE

La data de 10 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a decis numirea dlui Patrick Honohan în funcția de membru al Comitetului de audit pentru un mandat de trei ani, începând cu data de 1 aprilie 2016.

Înființarea unui Comitet pentru infrastructura pieței și redenumirea Comitetului pentru sistemele de plăți și de decontare

La data de 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a aprobat înființarea, începând cu data de 1 aprilie 2016, a unui Comitet pentru infrastructura pieței (Market Infrastructure Board – MIB), care va sprijini Eurosistemul în ceea ce privește funcționarea și dezvoltarea serviciilor de infrastructură a pieței ale acestuia și l-a numit pe dl Marc Bayle, director general al DG Infrastructura pieței și plăți din cadrul BCE, în funcția de președinte al MIB începând cu 1 aprilie 2016, pentru un mandat care expiră la 31 ianuarie 2017. De asemenea, a decis modificarea denumirii Comitetului pentru sistemele de plăți și de decontare al Eurosistemului/SEBC în „Comitetul pentru infrastructura pieței și plăți”, pentru a reflecta mai bine sfera de responsabilitate viitoare a acestuia, și l-a numit pe dl Marc Bayle în funcția de președinte al acestui comitet până la data de 31 decembrie 2016. Actul juridic aferent, Orientarea BCE/2016/6 de modificare a Orientării BCE/2012/27 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2), a fost adoptat la data de 16 martie 2016 și va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe website-ul BCE.

Supraveghere bancară

Raportul anual privind activitățile de supraveghere

La data de 14 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a adoptat Raportul anual al BCE privind activitățile de supraveghere și a autorizat transmiterea acestuia către Parlamentul European, Consiliu, Eurogrup, Comisia Europeană și parlamentele naționale ale statelor membre participante. Raportul va fi disponibil în curând pe website-ul BCE.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media