Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Ce este un creditor de ultimă instanță?

26 august 2019

Un creditor de ultimă instanță este orice persoană sau entitate la care apelezi atunci când ai nevoie urgentă de fonduri, după ce ai epuizat toate celelalte opțiuni. De regulă, băncile apelează la creditorul lor de ultimă instanță atunci când nu pot obține finanțarea de care au nevoie pentru activitățile zilnice. Aceasta se poate întâmpla în perioadele marcate de turbulențe financiare, când băncile pot manifesta neîncredere în ceea ce privește creditarea lor reciprocă și un mare număr de persoane pot dori brusc să își retragă banii din conturile lor bancare.

În astfel de situații, băncile centrale acționează în calitate de creditor de ultimă instanță. Băncile centrale au deținut în mod tradițional acest rol, întrucât sunt principalele responsabile de asigurarea bunei funcționări a piețelor financiare și de stabilitatea sistemului financiar. Astfel, acestea contribuie la protejarea populației și a companiilor împotriva dificultăților care pot apărea atunci când băncile se confruntă cu probleme.

Cine este creditorul de ultimă instanță în zona euro?

BCE și băncile centrale naționale ale țărilor din zona euro dețin, împreună, rolul de creditor de ultimă instanță.

Care este rolul băncilor centrale naționale?

Băncile centrale naționale din zona euro reprezintă ultima soluție pentru băncile care nu pot obține din altă parte finanțarea de care au nevoie. Această plasă de siguranță este denumită „asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență” (emergency liquidity assistance – ELA). În zona euro, împrumuturile acordate ca asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență sunt furnizate de banca centrală națională a țării în care își are sediul banca aflată în dificultate. Banca centrală națională suportă, de asemenea, orice costuri sau riscuri care pot apărea.

Care este rolul BCE?

Deși băncile centrale naționale sunt responsabile de furnizarea asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență, activitățile desfășurate de acestea în calitate de creditori de ultimă instanță sunt verificate și monitorizate de BCE. Consiliul guvernatorilor BCE poate limita asistența în situații de urgență sau poate formula obiecții cu privire la aceasta, dacă două treimi dintre membrii săi își exprimă acordul în acest sens. Totuși, aceștia pot formula obiecții numai în cazul în care consideră că asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență ar interfera cu politica monetară a BCE sau cu obiectivele și misiunile Eurosistemului.

Aceasta înseamnă că băncile care se confruntă cu dificultăți financiare vor fi salvate întotdeauna, indiferent de situație?

Nu, lucrurile stau altfel. Nu există nicio garanție că o bancă va primi de la banca sa centrală națională asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență. De fapt, au fost introduse norme stricte și trebuie îndeplinite anumite condiții.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență este destinată numai băncilor solvabile

Pentru a se califica pentru acest tip de asistență, băncile pot fi nelichide, dar trebuie să fie solvabile. „Nelichide” înseamnă că băncile s-ar putea confrunta, la momentul respectiv, cu dificultăți în ceea ce privește rambursarea tuturor deponenților lor. „Solvabile” înseamnă că băncile vor avea însă capacitatea de a face acest lucru pe termen lung. O bancă poate deveni nelichidă, rămânând totuși solvabilă, în cazul în care fondurile sale ar putea fi blocate în împrumuturile pe termen mai lung pe care le-a acordat clienților.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență are numai caracter temporar

După cum sugerează și denumirea, acest tip de asistență este destinat numai situațiilor de urgență și va fi acordat numai în circumstanțe neprevăzute. După ce situația revine la normal, asistența este stopată, iar împrumuturile trebuie rambursate.

Asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență costă

Băncile centrale naționale acceptă garanții de o calitate mai redusă pentru împrumuturile acordate ca asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență decât pentru finanțarea acordată în situații normale. Întrucât aceasta le sporește riscurile, băncile centrale aplică garanțiilor o marjă de ajustare a valorii (haircut) și percep băncilor o rată a dobânzii mai ridicată.

Băncile centrale sunt conștiente de faptul că băncile ar putea fi tentate să își asume mai multe riscuri sau riscuri mai mari dacă au certitudinea că cineva le va sări în ajutor în cazul în care nu își pot rambursa datoriile. Această situație poartă denumirea de „hazard moral”. Aplicate cu consecvență, normele prezentate mai sus contribuie la prevenirea hazardului moral.

De ce este important ca băncile să aibă un creditor de ultimă instanță?

Deși este solventă, dacă o bancă nu poate răspunde solicitărilor clienților și creditorilor săi pe termen scurt, clienții pot avea temeri cu privire la siguranța banilor lor, ceea ce ar putea conduce la retrageri masive de numerar din conturile bancare. Băncile ar putea apoi da faliment. Consecințele unei astfel de situații pot fi de amploare.

  • Oamenii și-ar putea pierde locurile de muncă. Atunci când o bancă dă faliment, creditarea companiilor încetează brusc. Întreprinderile s-ar putea afla astfel în incapacitatea de a plăti salariile sau de a achiziționa materii prime, de exemplu, și s-ar putea confrunta cu dificultăți în ceea ce privește menținerea pe linia de plutire a companiilor din structura lor.
  • Repercusiunile s-ar putea extinde. Întrucât băncile sunt interconectate, problemele de la o bancă s-ar putea răspândi la altele. Foarte curând, ar avea de suferit nu numai clienții băncii afectate, ci și clienții multor altor bănci. Consecințele pentru companii, locuri de muncă și deponenți s-ar putea accentua, având, în cele din urmă, un impact asupra întregii economii. Dacă se ajunge aici, foarte adesea, contribuabilii sunt cei care sfârșesc prin a acoperi deficitul creat.

Pe scurt, atunci când o bancă centrală acționează în calitate de creditor de ultimă instanță, aceasta poate preveni numeroase dificultăți pentru populație și pentru companii.

O clipă! Dar dacă o autoritate guvernamentală, și nu o bancă, se confruntă cu dificultăți financiare? Le furnizează băncile centrale și acestor entități asistență pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență?

Nu, acest lucru este ilegal în zona euro. Dacă autoritățile guvernamentale ar putea solicita finanțare de la băncile centrale, capacitatea băncii centrale de a menține stabilitatea prețurilor ar fi compromisă, iar independența sa ar fi subminată. Din acest motiv, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene interzice BCE și băncilor centrale naționale să finanțeze autoritățile guvernamentale.