Alegeți funcționalitățile experimentale pe care doriți să le testați

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 52018HB0022

    Recomandarea Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2018 către Consiliul Uniunii Europene cu privire la auditorii externi ai Banco de España (BCE/2018/22)

    JO C 325, 14.9.2018, p. 1-1 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    14.9.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 325/1


    RECOMANDAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

    din 6 septembrie 2018

    către Consiliul Uniunii Europene cu privire la auditorii externi ai Banco de España

    (BCE/2018/22)

    (2018/C 325/01)

    CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 27.1,

    întrucât:

    (1)

    Auditul conturilor Băncii Centrale Europene (BCE) și ale băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro este efectuat de auditori externi independenți recomandați de Consiliul guvernatorilor BCE și aprobați de Consiliul Uniunii Europene.

    (2)

    Mandatul auditorilor externi actuali ai Banco de España, KPMG Auditores, S.L., a încetat după efectuarea auditului aferent exercițiului financiar 2017. Prin urmare, este necesară desemnarea unor auditori externi începând cu exercițiul financiar 2018.

    (3)

    Banco de España a selectat asociația temporară de întreprinderi Mazars Auditores, S.L.P. – Mazars, S.A. drept auditori externi pentru exercițiile financiare 2018-2020, cu opțiunea de a extinde acest mandat pentru exercițiile financiare 2021 și 2022,

    ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

    Se recomandă desemnarea asociației temporare de întreprinderi Mazars Auditores, S.L.P. – Mazars, S.A. drept auditori externi ai Banco de España pentru exercițiile financiare 2018-2020, cu opțiunea de a extinde acest mandat pentru exercițiile financiare 2021 și 2022.

    Adoptată la Frankfurt pe Main, 6 septembrie 2018.

    Președintele BCE

    Mario DRAGHI


    Sus